Acasă Sibiu

Șapte ani de închisoare pentru proprietarul benzinăriilor Benz Oil din Mediaș

4939
carburanţi mai scumpi 1024x563

Proprietarul benzinăriilor Ana Oil și al hotelurilor ridicate sub același nume, Pavel Ghișe, a fost condamnat astăzi la șapte ani de închisoare în dosarul ”Motorina”, dosar instrumentat de DNA și unde figura principală a fost Sorin Blejnar (fost șef al ANAF).

Dacă Blejnar a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, la fel ca și sibianul Viorel Comăniță (fost șef al vămilor), Pavel Ghișe a primit printre cele mai mari pedepse pronunțate în acest dosar de Curtea de Apel București (cea mai mare este de nouă ani pentru soții Nemeș), scrie Turnul Sfatului. Și tot șapte ani de închisoare a primit și Ioan Ovidiu Moldovan, proprietarul benzinăriilor Benz Oil din Mediaș. Hotărârea Curții nu este definitivă.

Ghișe, Moldovan, Blejnar și toți ceilalți inculpați din dosar au fost obligați și la plata a peste 242 de milioane de lei, calculate de Fisc drept obligații către bugetul de stat și dobânzi. Mai mult, firmele prin care sibienii Ghișe și Moldovan au fost implicați în grupul infracțional (Ana Oil SRL și, respectiv, Benzoil SRL) au fost obligate la plata unor amenzi penale de 700.000 de lei și urmează a fi dizolvate.

Citeste mai mult pe Turnul Sfatului

Banner EximTur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here