Saşii s-au întors la Axente Sever.
Comuna găzduieşte pentru prima dată o întâlnire a saşilor plecaţi din localitate, la care participă aproximativ 150 persoane. Evenimentul va cuprinde o serie de manifestări şi se va încheia cu un bal programat marţi seara la căminul cultural din Axente Sever.
Timp de două zile, saşii au revenit pe meleagurile natale şi participă la o serie de manifestări pregătite special pentru ei. Astăzi aceştia au participat la o slujbă religioasă şi au fost primiţi la sediul Primăriei din Axente. Printre invitaţii prezenţi cu această ocazie s-au numărat şi deputaţii Raluca Turcan şi Gheorghe Roman.