
A început plombarea pe Şoseaua Sibiului din municipiul Mediaş.
Asfaltul a fost adus de la Sibiu în baza unui contract între societatea Gospodăria Comunală şi firma Geiger. În momentul care se vor încheia lucrările pe un sens de mers se va trece la frezarea şi ulterior repararea celuilat.
Operaţiunea de plombare a început în jurul 13, atunci când a ajuns în municipiul Mediaş autobasculanta cu asfalt din Sibiu. S-a decis să se cumpere asfalt în condiţiile în care staţia Gospodăriei Comunale ar fi produs o cantitate prea mare, comparativ cu cea necesară pentru plombări.
Ce reparatii ma? Alea sunt reparatii, tot valuri in tot orasul si voi puneti plombe ca sa aveti ce sparge peste o luna doua… Poate va plombeaza cetatenii orasului intr-o buna zi la ce lucruri faceti, sau mai bine zis nu faceti.
Deci stai,ca nu am inteles!!!!deci au adus asfalt din sibiu,ca statia gospodariei comunale producea prea mult asfalt??? Nu stiu daca e de ras sau de plans! Mie mi se pare ca gospodaria comunala isi bate joc de orasul asta! De ce sa plombezi cand e nevoie de o lucrare mai ampla mai ales pe sos.sibiului care ESTE DEZASTRUU! chiar atat de greu e sa asfaltezi cu covor o portiune de 2,3 km??? Rusine edililor orasului !
Hotzilor,gunoaielor,nesimtitilor mai aveti umpic si mergeti iar la DNA
am inceput o laie….
au frezat si ei ceva…sa vada fraierii din medias ca se misca ceva. alea nu sunt plombari ..alea sunt cacanarii patetentate de gospodaria comunala. dn14 care trece prin medias o sa ramana tot neasfaltat. papagalii din primarie o sa faca tot ce au facut pana acum …sa promita.
plombe? pai cat o sa tina? de azi pe maine?> daca tot faceti, faceti ceva calumea nu pierdeti timpul si risipiti bani
asta e asa de ochii lumii, aia nu e asfaltare
Un primar de doi lei,un moldovean care a ajuns primar in ardeal,cel mai slab primar din istoria orasului,jalnic.
plombele is puse asa ca sa le inchida gura oamenilor….dreptate are dl antal!!!
un mediesean mai adevarat si mai devotat ca dl antal nu exista, si eu iubesc orasul, dar nu cred ca-l intrec pe antal; dar nu cred ca exista un iubitor mai mare al mediasului ca dl antal arpad!
daca ar candida la primaria medias, pe dl antal l-as vota, fara ezitari! ar schimba imaginea orasului in totalitate