
După egalul de pe teren propriu cu FC Botoşani, Gaz Metan Mediaş va avea de trecut un nou test dificil, contra celor din Iaşi, o contracandidată la evitarea retrogradării.
Antrenorul Gazului a fost mulţumit după partida încheiată la egalitate cu Botoşaniul, rezultatele contracandidatelor la evitarea retrogradării au urcat echipa din Mediaş trei poziţii în clasamentul Ligii întâi. Dan Matei a declarat la conferinţa de presă săptămânală, că se gândeşte la un rezultat pozitiv la Iaşi.
Fără probleme cu accidentările dar cu viroze respiratorii la Ciprian Petre şi Szilagyi, care nu vor juca la Iaşi, antrenorul Dan Matei spune că are probleme cu evoluţia jucătorilor după pauză atunci când, se instalează un spirit de conservare ce dăunează grav rezultatului final.
Partida dintre CSMS Iaşi şi Gaz Metan este programată sâmbătă de la ora 18 şi va fi transmisă în direct de DigiSport.




























































