
De Ziua Naţională a României, operatorul de transport public de călători îşi va decora autobuzele şi troleibuzele cu steguleţe tricolore.
Pe 1 Decembrie, mijloacele de transport în comun de pe toate traseele vor circula conform programului de duminică in intervalul orar 7:30 – 21:30. ,,Meditur întâmpină această memorabilă zi în straie de sărbătoare, astfel că autobuzele și troleibuzele vor fi decorate cu stegulețe tricolore. Ziua Națională a României este prilej de mare bucurie pentru toți românii! Societatea Meditur vă transmite cele mai călduroase felicitări și urări de sănătate, prosperitate și succes’’ se arată într-un comunicat de presă remis de către operatorul de transport public de călători.































































