Din gânduri și idei am învățat uneori să credem și adesea la Biserică auzind cuvintele sfinte, cădem într-o oarecare purificare a spiritului nostru, pe care îl numim absolut.
Trăim în această societate diversă o permanentă contemplare a spiritelor, o contemplare a oamenilor și a lucrurilor. Diversitatea și diversiunea, este uneori haina pe care o îmbrăcăm zi de zi. Fără să ne dăm seama de timpuri, de vremuri, metafizica de fiecare zi, sporește ceva, creează ceva, mituri sau gânduri, imagini sau fapte, care ne luminează uneori atât de puțin.
În filosofia făpturilor noastre simple și complicate în același timp, devenirea nu mai este o parte componentă a ființei noastre stranii, cu „planificările strategice”, care uneori nu au nici un rost, ori un scop, sau o finalitate imediată.Devenirea întru ființă, a devenit fata morgana a zilelor noastre pe care o asimilăm, dar o trăim tot mai puțin.
Societatea, viața, omul, individul, insul, Biserica, universul, toate aceste componente sau „produse”, sunt într-o permanentă schimbare sau modificare, sau adăugare. Nimic nu mai este complet acum, nici timpurile, nici oamenii, nici ideile sau personalitățile. Devenim ceva, apoi tăcem pentru ca amorțeala cuvântului nostru să se definească cumva.
Avem libertatea acum, de a scrie despre oameni și locuri, despre sentimente uitate și regăsiri profunde, despre Dumnezeu și absența lui din Noi, din univers, din făpturi, din metafizică.
Vorbind despre oameni și locuri suntem într-o permanentă căutare a ceea ce definim a fi, binele sau binele absolut. Ne regăsim în acțiuni târzii sau imediate, dar consistența a ceea ce suntem sau ar trebui să fim, ne îndepărtează de această aspirație imediată către bine.
Corespundem, trăim, sperăm la un curs mai firesc al vieții în general și al nostru în special. Ce lecție am asimilat în aceste zile? În primul rând, am înțeles că piedestalul personal este ceva efemer și oricât am încerca să forțăm lucrurile spre nefirescul nostru, Dumnezeu ne oprește undeva…, într-un anumit spațiu și timp, valori pe care nu le înțelegem imediat. Întrebările sunt acum fără răspunsuri imediate, dar ele planează imediat undeva, cândva.
Vrem să fim mereu ceva, dar nu gândim dacă este locul nostru acolo, năzuim permanent spre spații indefinite nouă, ne vedem în anumite ipostaze, puternici intangibili, infailibili, netrecători și totuși cursul vieții reglează din mers parcă existențe noastră.
În al doilea rând, am învățat să visăm mai puțin, nu pentru că am ignora visele ca parte componentă a vieții noastre nocturne, ci pentru că realitatea este diferită de cele mai multe ori de această duce visare. Iluziile de azi și ne mâine modifică și ele disonanța vieții noastre.
Visul ne îndepărtează de realitate și de realități, tărâmul visului s-a născut în basm pentru că nimeni nu ne poate vreodată conferi sau oferi pe pământ „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.Și în al treilea rând, poate, am învățat că trebuie să ținem pasul mai mult cu vremurile, cu timpurile actuale, în care totul se schimbă, permanent, informația radiază, evenimentele se succes și viața neînțeleasă din această perspectivă devine năucitoare, idilică, tulburătoare…etc.
Trebuie să năzuim permanent, sigur, către o existență mai benefică în lumea noastră și a celorlalți, dar editorialul creștin ne transpune acum într-un timp al meditației, a regăsirii personale de căutare a sensurilor noastre și a sensurilor celorlalți. Perioada aceasta, de pregătire bisericească prin post și meditații spirituale caută să ne reconfigureze ființa, spiritul, spațiul, devenirea, dorințele corecte.
Devenim ceea ce suntem, sau suntem ceea ce dorim să devenim, azi, mâine sau în oricare altă zi…. Să luăm aminte la editorialul creștin al sfârșitului de an…
Preot Marius Custelcean
