
Au trimis cupoanele nu şi ajutoarele alimentare.
Medieşenii au fost anunţaţi prin intermediul unor cupoane personalizate trimise de Ministerul Fondurilor Europene prin Poșta Română că vor primi ajutoarele alimentare, însă au mers degeaba să le ridice, acestea nu au ajuns la Mediaş.
Beneficiarii venitului minim garantat, șomerii în plată sau ieșiți din plată, pensionarii cu o pensie până în 400 de lei, veteranii de război şi persoanele cu handicap grav şi accentuat vor primi şi anul acesta ajutoare constând în alimente de la Uniunea Europeană. Aceştia au primit cupoane personalitate însă nu au ce să ia, pentru că ajutoarele nu au ajuns deocamdată la Mediaş. Fiecare medieşean care a primit cuponul personalizat va beneficia de 27 de kilograme de produse alimentare: ulei, făină, mălai, zahăr, paste făinoase, conserve de porc, de vită și de pate de ficat.