Acasă Nova TV

DESPĂGUBIRI URIAȘE din partea statului român pentru o operație în Germania

37

operatie  O femeie din Sibiu va primi din partea statului român o despăgubire record după ce Casa de Asigurări de Sănătate a refuzat să-i plătească o intervenţie chirurgicală făcută la o clinică din Germania.

Pacienta originară din Sibiu şi-a plătit intervenţia chirurgicală în Germania, deşi, potrivit legii, suma ar fi trebuit rambursată de statul român. În acest sens, femeia a apelat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care i-a dat dreptate, ea aşteptând acum ca statul să-i returneze banii.
Elena Petru suferea de afecţiuni vasculare şi a fost internată la un spital de specialitate din Timişoara, unde trebuia să suporte o intervenţie chirurgicală complexă. Observând lipsa medicamentelor şi materialelor medicale de primă necesitate, femeia a decis să se opereze în Germania, apelând la Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu, pentru a suporta preţul intervenţiei, care ajungea la 180.000 de euro, informează B1 TV.

Pana la 20% reducere la electrocasnicele Arctic si Beko

 Solicitarea i-a fost însă respinsă, aşa că ea a acţionat în instanţă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din Sibiu precum şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că statul român era obligat să ramburseze cheltuielile medicale plătite de femeie.

La începutul lunii mai a intrat în vigoare o hotărâre de guvern potrivit căreia, pentru tratamentul medical primit într-un stat din Uniunea Europeană, asiguraţii români pot beneficia, la cerere, de rambursarea contravalorii serviciilor, anunta b1.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here