
Autostopul mai are un pas până să fie interzis prin lege. Măsura propusă de Guvern şi votată miercuri în Senat, este considerată absurdă de şoferi şi cei care apelează la „ia-mă, nene”.
Sunt multe zone din România unde nu există mijloace de transport, iar cei care au călătorit în străinătate spun că europenii pleacă şi în vacanţe cu autostopul.
Şoferii care iau călători la ocazie ar putea primi amenzi de până la 5.000 de lei dacă sunt prinşi că primesc bani de la pasageri.
Argumentele senatorilor devin amuzante când vorbesc despre stoparea evaziunii fiscale făcute de autostopişti, în timp ce economia subterană depăşeşte 22 de miliarde de euro în România.
Legea îi vizează pe cei care fac ilegal taximetrie sau transport de persoane, însă loveşte mii de oameni care fac naveta între localităţi cu maşinile de ocazie după ce autorităţile au desfiinţat mai multe rute de transport.
Pe lângă faptul că aşa-zisul flagrant este aproape imposibil de realizat, legea descurajează o practică turistică valabilă în toată lumea. (Digi24)