Peste 800 de membri Organizației Municipale Sibiu a Partidului Social-Democrat au votat în unanimitate, susținerea lui Victor Ponta pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Ei s-au întrunit în cadrul Conferinței Minicipale care a avut loc în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor.
”Victor Ponta este singurul om la ora actuală care poate prelua conducerea acestei țări mult încercate de regimul Băsescu și acoliții acestuia.
Mai mult, Victor Ponta dovedește în fiecare zi că îmbină curajul tinereții cu înțelepciunea maturității. De la Sibiu se așteaptă obținerea aceluiași rezultat remarcabil de la alegerile europarlamentare, adică locul întâi. Locul întâi pentru Victor Ponta în turul al II-lea”, a declarat Ioan Cindrea, președintele Organizației Județene PSD, invitat la Conferință.
La Conferința Municipală au fost invitați reprezentanți ai orgranizațiilor locale PC, UNPR și UDMR, precum și reprezentanți ai sindicatelor și ai asociațiilor de revoluționari.
În timpul conferinței au fost votați delegații, 52 la număr, care vor reprezenta municipiul Sibiu la Conferința Județeană PSD, programată pentru data de 12 septembrie 2014.
Totodată a fost analizată activitatea organizației și au fost discutate pregătirile pentru campania electorală.