Acasă Nova TV

De teama proceselor, Fiscul va plăti dobânzi pentru sumele restituite cu întârziere

17

dobanzi fisc Companiile vor primi dobânzi de întârziere de 0,03% pe zi pentru sumele pe care le-au plătit statului în baza unor decizii greşite sau anulate de Fisc, potrivit unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal şi a Codului de procedură fiscală, scrie capital.ro

Potrivit noilor prevederi, contribuabilul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei. Nivelul dobânzii este de 0,03% pe zi.

„În vederea punerii de acord cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la acordarea de dobânzi contribuabililor în cazul creanţelor rezultate din anularea unui act administrativ fiscal, neadoptarea unei asemenea măsuri are ca efect declanşarea unor acţiuni la instanţele naţionale şi europene cu costuri atât pentru administraţia fiscală, cât şi pentru contribuabili care în lumina jusriprudenţei CJUE pot fi previzionate că vor fi soluţionate în defavoarea statului”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Până acum, contribuabilii aveau dreptul la dobânzi, dar erau obligaţi să facă cerere pentru plată. În practică, Fiscul nu a plătit dobânzi până acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here