
Situație mai puțin întâlnită: în centrul satului, după același gard, se află două biserici, iar la cea de-a treia a început construcția cu aproximativ doi ani în urmă.
Oamenii din satul cu câteva sute de locuitori s-au obișnuit cu această situație și au contribuit – după puteri – pentru ridicarea celei de-a treia. ”Păi, una dintre biserici a fost dată înapoi greco-catolicilor. Mai sunt vreo cinci – şase în sat, dar a fost a lor”, a povestit, pentru Turnul Sfatului, una dintre femeile satului care spune că nu lipseşte de la nicio slujbă.Preotul din sat, Alin Danciu, spune că la noua biserică a fost pusă piatra de temelie în 2010, iar lucrările au început în 2011.
În satul Daia din comuna Roșia mai există o biserică evanghelică-luterană, înscrisă pe lista monumentelor istorice din România în 2010.
Citeşte articolul complet AICI






























































