În timp ce românii belesc ochii la tot felul de breaking news-uri, ăia 588 tocmai şmecheresc o lege ciudată: farmacii numai pentru ei, cu medicamente la preţ redus şi aduse, în caz de urgenţă în maximum 4 ore.
Doamnă şi domnule, ăştia nu cu măseaua sau cu stomacul suferă, ci cu capul. Îi doare la bască, la banană, la ce vrei tu mai spurcat să gândeşti – la asta îi doare promisiunile din campanie. Asta nu mai e democraţie – pentru că democraţia presupune resorturi etice, presupune o minimă onestitae publică. Şi la noi nu-s.
Cunosc deputaţi, din toate partidele, care ajută în fiecare an familii întregi cu probleme. Parlamentari oneşti, oameni care m-au rugat la o cafea să nu vorbesc despre numele lor, pentru că nu vor să fie asociaţi cu Becali – ei ajută pur şi simplu, nu fac gargare publicitarde. Aleşii ăştia, puţini, acum tac. Şi mie mi-e ruşine să îi sun să le cer un punct de vedere.
Dar mă întreb: cum naiba, când poporul ăsta e pe primul loc la toate bolile din Europa, cum naiba să votezi farmacii numai pentru cei din parlament? Cum naiba poate gândi cineva ca ăştia, cum naiba mai pot ieşi între oameni? Care e minunea halucinantă prin care un om îşi pierde minţile când i se pune insigna de parlamentar în piepţii de aramă?
Doamnă şi domnule, o să-mi calc pe suflet şi te invit să ieşim în stradă. Da, în stradă: o mie, zece mii sau o sută de mii de oameni care să strige împotriva ăstora. Aici nu mai e de apărat aurul Apusenilor, ci pur şi simplu consistenţa unei naţiuni. Nu păduri, nu metale rare, ci oameni care au rămas în ţara asta gândind că se va schimba în bine. Aici deja nu cu un partid anume te mai baţi, ci cu un popor mic de putori, ales de fiecare dintre noi.
Articol complet: CityNews