Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu (CJS), Ioan Cindrea, a declarat miercuri, 8 mai, că în perioada următoare urmează să se facă licitaţie publică pentru înfiinţarea de noi rute aeriene low-cost de la Sibiu.
Potrivit acestuia, din septembrie, de pe aeroportul Internaţional de la Sibiu se va zbura spre cel puţin o destinaţie nouă.
”Probabil că se va face licitaţia publică în maxim două săptămâni şi colegii mei monitorizează respectarea termenelor, astfel încât ca din septembrie să avem primul traseu nou. Se pare că pe Londra, interesul mare este spre Londra, dar nu vreau să avansez vreo ipoteză pentru că s-ar putea să apară alte destinaţii”, a declarat Ioan Cindrea care pentru următorii doi ani de zile speră la o extindere a zborurilor de la Sibiu spre toate colţurile lumii.
”Cu siguranţă în următorii doi ani vor apărea noi trasee. Maxim sunt 12 trasee noi. Avem banii pentru anul acesta alocaţi şi pentru anul viitor, prevăzuţi în bugetul multianual”, a spus Cindrea.
Articol complet şi foto: Rondul De Sibiu