Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au fost sesizaţi în data de 12 mai cu privire la dispariţia de la domiciliu a unui tânăr în vârstă de 26 de ani. Moldovan Ioan (26 de ani, domiciliat în localitatea Netuş), a plecat în data de 9 mai de la stâna de oi deţinută de familie în extravilanul localităţii Netuş spre domiciliu, fără a ajunge însă, acasă. Bărbatul a fost diagnosticat cu retard mintal uşor cu tulburări comportamentale. Semnalmente: 1,80 m înălţime, păr negru, fir drept, ochi căprui, faţă ovală, ten alb. Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta. Nu prezintă semne particulare însă are deficienţe majore de vorbire. Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul de urgenţă 112.