
Detaşamentul de pompieri Sibiu a fost solicitat duminică după-amiază în localitatea Mohu.
Din primele informaţii un bărbat de 40 ani din localitate se afla prins sub un tractor. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD şi unul de descarcerare.
Până la sosirea pompierilor, bărbatul a fost scos de sub tractor de mai multe persoane. Acesta era inconştient şi a suferit mai multe traumatisme.
Bărbatul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Sibiu.
Foto: arhivă
































































