
Gaz Metan a învins fără probleme Universitatea Cluj cu scorul de 103-81.
Alb-negri au câştigat primul sfert cu 29-12, iar apoi şi-au menţinut acelaşi avantaj la pauza mare. Sfertul al treilea a fost câştigat tot de elevii lui Ovidiu Teleabă şi Mihai Popa, care s-au impus în cele din urmă cu 103-81. Cel mai bun marcator pentru gruparea de pe Târnava Mare a fost Aliaksandar Pushtavar cu 33 puncte, 7 recuperări şi 8 pase decisive, secondat de Marko Durkovic care a reuşit un double-double cu 19 puncte şi 14 recuperări.
































































