
Oţelul îşi joacă cu noi ultima carte.
Tehnicianul Cristian Dulca spune că Gaz Metan va avea o misiune dificilă vineri la Galaţi, în condiţiile în care întâlneşte o formaţie în suferinţă, care ocupă în prezent ultima poziţie în clasamentul Ligii întâi de fotbal.
Gaz Metan joacă vineri pe terenul lanternei roşii a clasamentului, formaţie care a înregistrat opt înfrângeri în primele unsprezece etape de campionat. Cu toate acestea, alb-negri sunt convinşi că gălăţenii vor da totul în teren. Partida dintre Gaz Metan şi Oţelul Galaţi se va disputa vineri după-amiaza de la ora 18:30 şi va fi transmisă în direct de Look TV Plus şi Dolce Sport.

































































