Acasă Nova TV

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, dă asigurări că lotul 3 din autostrada Orăştie-Sibiu va fi gata pe 15 noiembrie: „Mergem la vot pe autostradă”

172
ssMinistrul Transporturilor, Ioan Rus, a vizitat joi, 9 octombrie, şantierul autostrăzii Orăştie-Sibiu pe singurul lot nedat în folosinţă din şosea, lotul 3.
Lucrările la lotul 3 au întârziat din cauza alunecărilor de teren din zona Aciliu, însă acum constructorii şi autorităţile dau asigurări că pe singura porţiune rămasă nefinalizată din autostrada Orăştie-Sibiu se va putea circula de la jumătatea lunii noiembrie.

Lucrările vor continua şi după această dată, spun reprezentanţii constructorului, însă în zonele exterioare şoselei. „O să deschidem traficul şi o să efectuăm celelalte lucrări fără să perturbăm traficul”, au dat asigurări cei de la Impregilio, care au fost anunţaţi odată cu vizita oficialilor de la Bucureşti că vor mai primi o tranşă de bani, 43 de milioane de lei la CNADNR.
„Faţă de acum două săptămâni când am mai fost o dată pe aici e un mic progres.
Dacă ar fi să-i credem pe partenerii noştri şi cred că putem să-i credem înseamnă că la 15 noiembrie. Sâmbătă sau duminică, să zicem, că e sărbătoare.
În 15 noiembrie, pe această autostradă, din declaraţiile partenerilor şi colaboratorilor noştri mergem la vot pe autostradă pe 16, clar”, a spus ministrul Ioan Rus.
Acesta a dat asigurări că lucrările care mai sunt de executat nu vor afecta traficul. „Nimic din ceea ce înseamnă circulaţie nu va fi împietat, va fi gata.
Stânga-dreapta zonei de circulaţie vor mai fi lucrări de executat, dar fără ca acestea să pună în pericol siguranţa circulaţiei, asta am înţeles, lucrările care se vor desfăşura acolo nu vor afecta nici circulaţia nici siguranţa circulaţiei.
La orice problemă există soluţie tehnică.
Dânşii obligă soluţiile tehnice necesare şi suficiente ca să blocheze alunecări de teren care să afecteze zona de circulaţie”, a mai spus ministrul Ioan Rus.
adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.