
Festivalul Mediaş Cetate Medievală a ajuns anul acesta la cea de-a zecea ediţie consecutivă. Organizatorii au pregătit pentru acest an un eveniment în premieră, un turnir al cavalerilor. Ordinile cavaleriști se vor întrece în lupta între bine și rău, totul în cadrul unei povești despre cucerirea unei domnițe. Cavalerii vor folosi în duelul lor cai și arme specifice acestui tip de competiție. Povestea este plasată în perioada domniei lui Vlad Țepes, domnitorul a cărui istorie este legată de municipiul Mediaș. Medieșenii vor asista la punerea pe tron a lui Vlad Țepeș, dar și la transformarea lui într-un personaj de legendă.
Ordinele cavalereşti prezente la această ediţie a festivalului sunt Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Artgotica şi Ordinul Dragonilor de Transilvania. Proiecțiile 3D, spectacolele cu efecte pirotehnice, cascadoriile, luptele cavalerești și dansurile contemporane se vor îmbina perfect oferind publicului un eveniment deosebit.
Copiii vor avea parte de spectacole de teatru, reprezentații cu păpuși gigant, de cavaleri ce vor interpreta personaje istorice și se vor bucura totodată de prezența statuilor vii. Fiecare seară de festival se va încheia cu concerte specifice. Anul acesta invitate vor fi trupele Hara, Ad-Hoc și Les elephants bizzares.
Festivalul se va desfăşura în perioada 12-13 iulie. Vom reveni cu programul complet al evenimentului.

































































slabutz cu concertele…nici nu am auzit de AD-HOC si de LES ELEPHANTZ…????