Acasă Nova TV

Asociaţia Phoenix Speranţa a aniversat 13 ani de activitate | VIDEO

87

SPERANTAAsociaţia Phoenix-Speranţa a împlinit 13 ani de la data înfiinţării.

La aniversare au fost invitate personalităţi ale Mediaşului şi judeţului pe de o parte, dar şi cei 30 membri fondatori. Invitaţii au avut ocazia să asiste la un program artistic, dar şi să viziteze ateliere centrului.

Ziua de 27 iunie a fost una specială pentru Asociaţia Phoenix-Speranţa. Aceasta a aniversat 13 ani de la data înfiinţării şi 16 ani de activitate. Cu acest prilej a avut loc un eveniment la sediul asociaţiei de pe strada George Topârceanu. Invitaţii au avut parte şi de o surpriză, un program artistic pregătit de beneficiarii asociaţiei. Programul a cuprins şi vizitarea atelierelor protejate, iar invitaţii au avut ocazia să vadă toate dotările centrului.

De 13 ani, Asociaţia Phoenix Speranţa luptă pentru ca persoanele cu dizabilităţi să aibă o viaţă mai bună. În prezent, prin intermediului Centrului de Zi, respectiv al Centrului de Instruire, atât copiii cu dizabilităţi cât şi tinerii şi adulţii, primesc o şansă de a-şi creşte gradul de autonomie personală şi chiar să se integreze pe piaţa liberă a muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.