
În staţia SNCFR Mediaş, geamurile sălii de aşteptare se schimbă în mijlocul iernii. În aceste condiţii, călătorii îngheaţă de frig în aşteptarea trenurilor. Clădirea gării ar trebui reabilitată până la sfârşitul anului în curs în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Staţia SNCFR Mediaş este în plin proces de reabilitare. Se lucrează atât in interior cât şi în exterior, în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene. Până aici toate bune şi frumoase, însă de mai bine de o săptămână sala de aşteptare nu poate fi folosită în condiţiile în care geamurile şi uşile vechi au fost demontate, iar cele noi au fost puse însă doar pe o parte. În aceste condiţii, sala nu poate fi folosită, iar călătorii îngheaţă pe peroane.































































bine ai venit in lumea a 3-a!orasul asta de de tot rahatul.multumim din nou tovarasilor care ne conduc