
Percheziții la Mediaș într-un dosar penal privind contrafacerea unei mărci | Foto
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, luni, 27 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au pus în aplicare doua mandate de pecheziții domiciliare în municipiul Mediaș.
„Acestea privesc săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și înșelăciune.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor un număr de 1528 articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și marochinărie, purtând însemnele unor mărci înregistrate susceptibile a fi contrafăcute în valoare totală de aproximativ 1.000.000 lei.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu” se arată într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu.
































































