
O casă a ars complet la Moșna în urma unui scurtcircuit la o lampă de iluminat defectă | Foto
Pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență în localitatea Moșna pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
„La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei, precum și în interiorul acesteia, existând risc de propagare la o anexă și la casele vecine. S-a acționat prompt pentru limitarea extinderii incendiului, acesta fiind localizat și stins în scurt timp.
Casă a fost afectată în totalitate, aceasta având o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați. Nu au fost victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la o lampă de iluminat defectă” a declarat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Foto: ISU Sibiu































































