
Medieșeanul Petru Trusescu, în lupta pentru titlul european la Muay Thai
Născut la Mediaș în urmă cu 20 de ani, Petru Trusescu își construiește pas cu pas un nume în lumea sporturilor de contact, după un parcurs început încă din copilărie, într-o familie în care performanța sportivă a fost o constantă. Stabilit în Germania, acesta a reușit în doar câțiva ani să treacă de la antrenamente intense la performanțe importante în ring, culminând cu un debut spectaculos în Thailanda. Acum, sportivul se pregătește să reprezinte România la Campionatul European ISKA, unde va lupta pentru titlul continental la Muay Thai.
„Am crescut într-o familie unde sporturile de contact nu au fost doar un hobby, ci un stil de viață. Mama a făcut ani de zile Taekwondo, obținând rezultate bune, iar fratele meu a început karate la 6 ani și a ajuns să concureze la nivel înalt, inclusiv cu un loc 2 european la Shotokan. Toate astea au construit în mine, de mic, interesul pentru lupte” povestește sportivul.
La vârsta de 9 ani, Petru s-a mutat împreună cu familia în Nürnberg, Germania, o schimbare care i-a influențat profund parcursul.
„A fost o schimbare mare, limbă nouă, școală nouă, viață nouă. În același timp, fratele meu intrase deja în MMA și, după doar doi ani, își făcea debutul. Asta m-a împins și mai mult spre direcția asta” spune Petru Trusescu.


După o perioadă de adaptare, a început să practice boxul, la 12 ani, sport pe care l-a continuat până la 16 ani. Deși boxul i-a oferit o bază solidă, Petru a simțit nevoia unei schimbări și a trecut la Muay Thai.
„Am stat în box până la 16 ani, dar la un moment dat am simțit că nu mă mai dezvolt cum vreau. Simțeam că e prea limitat pentru stilul meu. Așa am ajuns la Muay Thai, un sport complet, dur, fără compromisuri” povestește acesta.
Antrenamentele sub îndrumarea lui Leo Herbele, antrenor cunoscut în Germania, au fost definitorii.
„Sub el m-am format ani de zile, cu antrenamente zilnice, disciplină și volum mare de muncă. În timp, am ajuns să predau și eu, devenind antrenor, în paralel cu jobul full time și pregătirea mea” mai spune sportivul.
La 19 ani, în mai 2025, Petru a intrat pentru prima dată în ring, alegând disciplina K1.
„Am ales K1 pentru că în Europa există mai multe oportunități de meciuri decât în Muay Thai” explică luptătorul.


După doar câteva luni, a avut parte de un moment dificil, odată cu retragerea antrenorului său, însă a continuat sub conducerea noii echipe din cadrul Muay Thai Nürnberg, unde a devenit și antrenor licențiat ISKA. Unul dintre cele mai intense meciuri a fost împotriva unui adversar mult mai înalt.
„Am luptat la 85 kg împotriva unui adversar de 2,05 metri, eu având 1,80 m. Diferența era mare, meciul greu, dar l-am închis prin KO în runda a treia” își amintește Petru Trusescu.


Titlul de campion bavarez și calificarea europeană
La doar o săptămână după acel meci, sportivul a participat la ISKA Bavaria Open, unde a concurat la o categorie superioară.
„Am urcat la 90 kg+, deși eu aveam 85 kg. Am avut 4 meciuri într-o singură zi și le-am câștigat pe toate. A fost un test dur, dar mi-a confirmat că sunt pe drumul bun” a mai spus sportivul.
Victoria i-a adus titlul de campion bavarez ISKA și calificarea la Campionatul European. Un alt moment important din carieră a fost deplasarea în Thailanda, locul unde Muay Thai este la cel mai înalt nivel. Meciul a avut loc pe M Arena Stadium, cel mai important stadion din Phuket, împotriva unui adversar local cu peste 100 de meciuri.
„Am ajuns singur, fără conexiuni, fără siguranță. Doar cu munca din spate. După câteva antrenamente, antrenorii au văzut suficient și am primit șansa unui meci profesionist în Phuket. Acolo mi-am făcut debutul în Muay Thai profesionist, direct în țara unde sportul este la cel mai înalt nivel. Am câștigat prin KO în runda a doua și am devenit primul român care a luptat și a câștigat acolo” mai spune Petru Trusescu.
Urmează Campionatul European
În prezent, Petru Trusescu se află în Germania, unde își continuă pregătirea pentru următoarele competiții. Pe 16 mai 2026, acesta va reprezenta România la Campionatul European ISKA, un nou obiectiv important în cariera sa sportivă.
„Pe 16.05 voi participa la Campionatul European de Muay Thai, unde voi lupta pentru titlul ISKA de campion european. Aș putea deveni primul sportiv din Mediaș și posibil printre primii români care obține titlul de ISKA European Champion 2026. Este un pas mare pentru mine și vreau să arăt că munca depusă până acum poate duce la rezultate la nivel înalt”, a mai declarat sportivul.
































































