Acasă Nova TV

Remiză spectaculoasă în al doilea amical al iernii pentru ACS Mediaș

211

Remiză spectaculoasă în al doilea amical al iernii pentru ACS Mediaș

ACS Mediaș a continuat la sfârșitul acestei săptămâni, seria jocurilor amicale din pauza de iarnă. Vineri, 30 ianuarie, de la ora 13:00, formația antrenată de tehnicianul Cosmin Vîtcă a întâlnit CS Metalurgistul Cugir, echipă clasată pe locul al treilea în Seria 7 din Liga 3. Partida de verificare s-a disputat pe teren sintetic de pe Stadionul 8 Mai.

Formația oaspete a deschis scorul în amicalul de la Mediaș, iar Gabriel Țala a egalat în minutul 30, cu o reușită din lovitură liberă, astfel că la pauză scorul a fost egal 1-1. Tot formația din județul Alba a preluat conducerea în actul secund, iar Lucian Noian a adus egalarea în minutul 77, după ce a profitat de o greșeală în defensiva adversă.

Până la final ambele echipe au mai avut ocazii de gol, însă partida s-a încheiat la egalitate, 2-2.

„Băieții noștri au disputat astăzi al doilea test de pregătire, pe Sinteticul „8 Mai” din Mediaș, în fața formației de Liga a III-a din Cugir. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Scorul la pauză a indicat 1-1 după reușita din lovitură liberă a formației noastre.

Golurile echipei noastre au fost marcate de: Gabriel Țala (min. 30), Lucian Noian (min. 77). A fost un meci cu ritm susținut și momente bune de joc din partea formației noastre, în care stafful tehnic a rulat întregul lot avut la dispoziție, continuând pregătirea” este mesajul transmis de ACS Mediaș pe pagina oficială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.