
Mediaș 120 | Pe urmele soldaților români căzuți în Al Doilea Război Mondial | Recurs la memorie
Colonelul în rezervă Marius Popența, Președintele filialei Sibiu a Asociației Naționale a Veteranilor de Război și Colonelul în rezervă Adrian Teodorescu, Coordonator zonal al Ștafetei Veteranilor Invictus, au fost invitații emisiunii Mediaș 120.
Cei doi au participat în luna noiembrie, la o călătorie de suflet, în același timp o misiune și un recurs la memorie. Timp de nouă zile, au mers cu bicicleta, respectiv mașina pe urmele soldaților români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și care își dorm somnul de veci în cimitirele din Ungaria, Slovacia, Cehia și Austria.
Pe parcursul călătoriei lor au ajuns la circa 100 monumente dedicate eroilor români. Călătoria s-a desfășurat sub semnul Invictus, al veteranilor de război și a devizei „Ad finem et ultra”/„Până la capăt și dincolo de el”.
































































