Acasă Nova TV

Proiectul de reabilitare a fostei Case a Armatei merge înainte

537

Proiectul de reabilitare a fostei Case a Armatei merge înainte

Clădirea aflată actualmente în paragină, va fi transformată în muzeu, prin atragerea de fonduri europene în cadrul Programului Regional Centru 2021-2027. Consilierii locali medieșeni au votat într-o ședință extraordinară disputată joi după-amiază, două proiecte de hotărâre care au avut ca subiect fosta Casa Armatei. Din cei 17 aleși prezenți la ședință, 16 au votat pentru, iar unul s-a abținut.

Este vorba despre aprobarea proiectului „Reabilitare imobil strada Mihai Viteazu numărul 12”, respectiv modificarea a două anexe la proiectul prin care s-au aprobat anterior indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru acest obiectiv de investiții.

Lucrările propuse în acest proiect constau în  restaurarea și reabilitarea clădirii principale și a clădirii administrative, dar și completarea incintei cu o clădire anexă. Proiectul prevede totodată, înființarea de spații expoziționale dotate cu aparatură modernă pentru prezentarea lucrărilor de artă și a bunurilor culturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.