
Bărbat din Brateiu cercetat penal pentru furt de arbori
La data de 18 februarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au desfășurat acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic.
„Astfel, în comuna Brateiu, pe terenul unui localnic, polițiștii au găsit cantitatea de 2,77 metri cubi de material lemnos, specia salcâm, depozitată fără ca bărbatul să poată face dovada provenienței.
În urma celor constatate, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, să se stabilească toate împrejurările săvârșirii faptei” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: arhivă






























































