Acasă Sibiu

Două persoane rănite la un accident produs astăzi pe DJ 106 | Județul Sibiu

833
Două persoane rănite la un accident produs astăzi pe DJ 106

Două persoane au fost rănite la un accident produs astăzi pe DJ 106, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Agnita.

În timp ce conducea o autoutilitară spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Sibiu, din cauze care urmează a se stabili, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară, condusă spre Agnita de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Cluj.

Conducătorul auto din județul Cluj și pasagerul care îl însoțea, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Agnita, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți.

La fața locului au intervenit echipaje SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Sibiu. Echipajul SMURD a preluat o victimă de sex masculin în vârstă de aproximativ 50 de ani. A primit îngrijiri medicale la fața locului întrucât prezenta un traumatism la membrul superior și multiple excoriații. Bărbatul a fost transportat la UPU Sibiu conștient.

Echipajul SAJ a acordat asistență medicală unui bărbat de 53 de ani care a suferit traumatisme la membrele inferioare și l-a transportat la UPU Sibiu in stare stabila.Echipajul ISU prezent la intervenție a transportat o altă victimă a accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.