
Autoaccident | 2 răniți după ce o șoferiță de 48 ani a ieșit cu mașina în afara părții carosabile.
Duminică în jurul amiezii, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe DJ 106B, în localitatea Șura Mică. A fost implicat un autoturism condus de o femeie în vârstă de 48 ani.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Ocna Sibiului, o femeie în vârstă de 48 de ani, din județul Alba, cel mai probabil pe fondul neadaptării vitezei în curbă, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile.
Conducătoarea auto și pasagera din autoturism, o femeie în vârstă de 47 de ani, tot din județul Alba, au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital, conștiente” a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic au intervenit de urgență pe DJ 106B, în localitatea Șură Mică, la un autoaccident.
„Echipajele au acordat îngrijiri medicale pentru două femei în vârstă de 47 de ani, respectiv 48 de ani care prezentau traumatisme craniane și dureri toracice. Ambele au fost transportate conștiente la UPU Sibiu” spune Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: Facebook|INFO TRAFIC jud. SIBIU






























































