
Accident cu 4 răniți pe Șoseaua Sibiului | Un șofer de 74 ani nu a oprit la roșu.
Duminică după-amiază, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervin la un accident produs pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș. Au fost implicate două autoturisme.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre centrul municipiului, un bărbat în vârstă de 74 de ani, din județul Giurgiu, nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism oprit la culoarea roșu a semaforului, pe aceeași bandă de mers, condus de către un sibian în vârstă de 38 de ani.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a două pasagere din autoturismul condus de către sibian, o minoră în vârstă de 11 ani și o femeie în vârstă de 41 de ani, respectiv a conducătorului auto din județul Giurgiu și a pasagerei din autoturismul său, o femeie în vârstă de 70 de ani, din același județ. Toate cele patru victime au fost transportate la spital conștiente” a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit de urgență pe Șoseaua Sibiului în municipiul Mediaș la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. De asemenea, la locul accidentului a intervenit și un echipaj SAJ.
„În urma accidentului au rezultat patru victime: două au avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare, este vorba de o minoră în vârstă de 11 ani care a suferit un traumatism cranian și o femeie în vârstă de 41 de ani care acuză dureri lombare. Ambele au fost transportate la CPU Mediaș conștiente de către echipajul SMURD. Un bărbat în vârstă de 74 de ani și o femeie în vârstă de 70 de ani au primit îngrijirii medicale și au fost transportați la CPU Mediaș conștienți, de echipajul SAJ” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip B în Mediaș, pe Șoseaua Sibiului la un accident rutier produs între două autoturisme. Echipajele SAJ și ISU sosite la fata locului au asistat patru victime.
„Echipajul SAJ a acordat asistență medicală la două dintre victime, unei femeie de 70 de ani care a suferit un traumatism de umăr drept și membrul superior drept și unui bărbat în vârstă de 74 de a ani care a suferit un traumatism toracic. Ambele persoane au fost transportate la CPU Mediaș. Alte două victime au fost transportate la CPU Mediaș de către echipajele ISU” spune Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: ISU Sibiu
































































