
Dosar penal pentru un bărbat din Dumbrăveni | Conducea un autoturism cu autorizația provizorie expirată.
La data de 15 martie, în jurul orei 19.30, în localitatea Laslea, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Dumbrăveni.
„Din verificările efectuate de către polițiști s-a constatat că autorizația de circulație provizorie a autoturismului este expirată de la începutul acestui an.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Foto: arhivă






























































