
Cabană distrusă complet în urma unui incendiu | Foto.
Miercuri după-amiază, pompierii sibieni au intervenit de urgență pe Valea Lotrioarei, pentru stingerea unui incendiu la o cabană. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autocisternă și un echipaj SMURD.
„La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la întreaga cabană. S-a acționat prompt pentru lichidare însă cabană nu a putut fi salvată, aceasta a ars în totalitate, având o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați.
Incendiul a fost cauzat de efectul termic produs la coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile. Din fericire nu au fost înregistrate victime” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Foto: ISU Sibiu
































































