
Accident cu 2 răniți provocat de un șofer de 19 ani care a pătruns pe contrasens.
Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident produs pe strada Ștefan cel Mare, la ieșirea din municipiul Sibiu. Au fost implicate două autoturisme.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre centrul municipiului, din cauze care urmează a se stabili, un tânăr în vârstă de 19 ani a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 48 de ani.
Conducătorul auto în vârstă de 48 de ani și pasagerul din mașina sa, un tânăr în vârstă de 20 de ani, au fost transportați la spital conștienți. Toți cei trei bărbați implicați sunt sibieni” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu
SAJ Sibiu a intervenit cu două echipaje medicalizate, dintre are unul cu medic, la un accident rutier produs în Sibiu pe strada Ștefan cel Mare.
„Echipajele SAJ au acordat asistență medicală unui număr de două persoane, bărbați, de 20 și 48 de ani care au suferit traumatisme craniene și de membre superioare. Ambii au fost transportați la UPU Sibiu” a precizat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă
































































