Acasă Sibiu

2 bărbați reținuți după ce au bătut un tânăr într-un magazin

1039

2 bărbați reținuți după ce au bătut un tânăr într-un magazin.

La data de 25 august, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut doi bărbați, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cei doi bărbați în vârstă de 26 de ani, din județul Sibiu, respectiv 39 de ani, din județul Constanța, sunt bănuiți că, la data de 23 august, în timp ce se aflau în incinta unei societăți comerciale din municipiul Sibiu, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe un tânăr în vârstă de 22 de ani, pe care nu îl cunoșteau, lovindu-l cu pumnii și picioarele. Victima necesită peste 15 zile de îngrijiri medicale.

,,Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii celor doi presupuși agresori pentru 24 de ore. Aceștia vor fi prezentați unității de parchet competente cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.