
Parada Medievală a deschis festivalul de la Mediaș.
Vineri seara a avut loc unul dintre cele mai așteptate momente ale Festivalului Mediaș Cetate Medievală ediția 2022 și anume parada medievală. De la ora 20:00 în Piața Corneliu Coposu, salutul oficial al participanților a fost adresat către Primarul Municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, iar apoi s-a dat startul paradei.
Prin fața publicului au defilat peste 100 de participanți, reprezentanți ai ordinelor cavalerești, ai asociațiilor de reconstituire istorică și artiști care vor susține concerte și spectacole în cadrul festivalului.
Medieșenii au avut ocazia să îi vadă și să îi însoțească pe cavaleri, domnițe și artiști pe traseul care a pornit din Piața Corneliu Coposu și a avut ca punct final Hanul Greweln.
Festivalul Mediaș Cetate Medievală este organizat de Primăria municipiului de pe Târnava Mare cu sprijinul Asociației Mediaș 750.































































