
Prefectura Sibiu a remis miercuri un comunicat de presă cu privire la analiza cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori.
În cursul zilei de miercuri, a avut loc Ședința Grupului de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii, unde s-a prezentat analiza epidemiologică efectuată în perioada 18-31 august de Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Sibiu. De asemenea s-au discutat măsurile ce urmează să fie implementate în perioada imediat următoare.
În cadrul analizei epidemiologice prezentate de DSP Sibiu s-au constatat următoarele:
– incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile (perioada 18 – 31 august 2020) la nivelul județului Sibiu se situează la valoarea de 0.52/1000 de locuitori;
– în 30 de unități administrativ teritoriale din județ nu s-au înregistrat cazuri de infecție în ultimele 14 zile;
– în 28 de unități administrativ – teritoriale incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile se situează la valori sub 1/1000 de locuitori;
– în 4 unități administrativ teritoriale incidența cumulată a cazurilor depășește valoarea de 1/1000 de locuitori, dar este sub 1.5/1000 de locuitori;
– în comuna Alma, din cele 3 cazuri noi apărute în ultimele 14 zile, un caz este din localitatea Giacăș, iar 2 cazuri din localitatea Șmig; în acest context, vorbim de apariția sporadică a unor cazuri, în localități diferite ale comunei, nefiind vorba la acest moment de o transmitere comunitară, chiar în condițiile unei incidențe cumulate calculate de 1.57/1000 de locuitori;
– s-a identificat o localitate unde rata incidenței cumulate depășește 1,5/1000 de locuitori, mai exact în comuna Slimnic au fost înregistrate 13 cazuri noi în perioada 18-31 august (rata calculată a incidenței cumulate fiind de 3,28/1000 de locuitori); din analiza epidemiologică a rezultat că din aceste 13 cazuri, în 7 cazuri au fost identificate legături epidemiologică, ceea ce conduce la ideea evoluției în localitate, cel puțin deocamdată, a unor focare de tip familial;
Ca urmare a celor identificate facem următoarele precizări:
– Analiza evoluției epidemiologice se va realiza continuu, în următoarea perioadă și va fi comunicată săptămânal sau ori de câte ori intervin semnale de alarmă, la nivelul oricărei unități administrativ teritoriale;
– Comitetul Local pentru Situații de Urgență Slimnic va fi implicat în activitățile de prevenire și limitare a răspândirii virusului SARS CoV-2, precum și în monitorizarea respectării măsurilor legale în vigoare;
– Se vor constitui echipe mixte de control în vederea verificării respectării măsurilor legale în vigoare, în special în localitățile unde rata incidenței cumulate este crescută, în special în localitatea Slimnic” se arată în comunicatul de presă remis de Prefectura Sibiu.
Foto: arhivă

































































