Acasă Revista Presei

Biserica Ortodoxă a anunțat noi măsuri pentru perioada Pascală | Cum se vor distribui Paștile

1744
Biserica Ortodoxă a anunțat noi măsuri pentru perioada Pascală

Biserica Ortodoxă a anunțat noi măsuri pentru perioada Pascală. Așa cum se anunțase inițial Slujba Învierii Domnului din acest an va fi oficiată fără participarea credincioşilor.

Cancelaria Sfântului Sinod a luat noi măsuri radicale pentru stoparea răspândirii coronavirusului: pelerinajul tradițional de Florii se suspendă, iar în săptămâna Sfintelor Pătimiri nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte, potrivit unui comunicat al Patriarhiei.

Conform Cancelariei, parohiile şi mănăstirile vor proceda după cum urmează:

Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie) şi vor fi distribuite de către voluntari credincioşilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.

În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.

Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. 

La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie).

Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”

Va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.

Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii). Se vor respecta aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat).

Pentru credincioşii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.

Prohodul Domnului

În Vinerea Mare (17 aprilie), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericeşti prezenţi, dar fără participarea credincioşilor mireni.

Slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 0,00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. 

În acest sens, imediat după chemarea „Veniţi de primiţi lumină!” şi cântarea „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule”, se va citi Sfânta Evanghelie, se rosteşte binecuvântarea „Slavă Sfintei…”, după care clericii vor cânta de trei ori troparul „Hristos a înviat!”, se va cădi spre cele patru puncte cardinale şi se va rosti ectenia mare, apoi toţi clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.

La ora 0,00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 metri, cu salutul pascal Hristos a înviat! şi răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.

Prima zi de Paști

În prima zi de Paşti, începând cu ora 6,00 dimineaţa, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12,00, dar fără participarea credincioşilor mireni.

Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgenţă, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege.

Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor ca starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemia actuală să înceteze cât mai curând!”, se mai arată în îndrumările Cancelariei Sfântului Sinod.

Sursa G4Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.