
Bilanț negru | 7 persoane au murit, 11 au fost grav rănite, în primele 2 luni ale anului pe șoselele din județ
În ciuda acțiunilor desfășurate, a recomandărilor oferite și a exemplelor zilnice de „așa nu” întâlnite în trafic, accidentele rutiere continuă să se producă. Iar, din păcate, acest început de an pare mai dur decât oricare altul.
În doar 2 luni, pe drumurile din județul Sibiu, 7 persoane și-au pierdut viața, iar alte 11 au fost grav rănite.
„În spatele fiecărui accident rămâne ceva ce nu se mai poate repara: o familie incompletă, o viață care nu mai e la fel. Ne place să credem că siguranța ține doar de poliție. Dar adevărul e simplu: polițiștii nu pot fi peste tot.
Încetinim când vedem un radar sau un polițist în stradă. Apoi accelerăm, ca și cum regulile ar dispărea odată cu ei. Dar pericolul nu dispare. E acolo, în fiecare depășire riscantă, în fiecare viteză peste limită, în fiecare clipă de neatenție.
Siguranța nu ține de cine te vede. Ține de alegerile pe care le faci când nu te vede nimeni. Responsabilitatea nu începe la radar. Începe cu tine” se arată într-o postare a Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu din rețeaua de socializare Facebook.
































































