
Transport ilegal de material lemnos | Autoutilitară pusă sub sechestru
La data de 11 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică au identificat un bărbat în vârstă de 39 de ani din județul Mureș, care a transportat pe raza localității Nocrich cantitatea de 12,80 metri cubi de cherestea, fără a putea fi stabilită proveniență acestuia.
„Polițiștii au procedat la însoțirea autoutilitarei încărcată cu material lemnos la Ocolului Silvic Tălmaciu, unde materialul lemnos transportat a fost descărcat și lăsat în custodie acestora. De asemenea, cu privire la autoutilitara folosită la transportul de material lemnos s-a dispus măsura sechestrului asigurator.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică într-un dosar de cercetare penală deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport al materialului lemnos fără proveniență” spune Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă































































