Acasă Sibiu

Focar de Boala Limbii Albastre într-un centru de colectare bovine autorizat

93

Focar de Boala Limbii Albastre într-un centru de colectare bovine autorizat

Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) – Unitatea Locală de Decizie (U.L.B.), condus de prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu, în calitatea sa de președinte s-a întrunit astăzi, 12.01.2026 în vederea dezbaterii și aprobării următoarelor documente cu prilejul existenței unui focar de Blutongue în Orlat:

  1. Decizia privind aprobarea Planului de măsuri pentru combaterea focarului de Bluetongue (Boala Limbii Albastre), ca urmare a confirmării acesteia într-un centrul de colectare bovine autorizat, aparținând unui operator economic din localitatea Orlat, județul Sibiu.

La data de 22.12.2025, medicul veterinar a recoltat probe de sânge pe clot activator, de la un număr de 54 bovine (dintr-un efectiv total de 54 bovine) din centrul de colectare bovine autorizat, în vederea testării serologice la cerere pentru Bluetongue, pentru efectuarea unui export in Albania.

Conform B.A. emis de  LSVSA Sibiu nr. 13203/30.12.2025, 14 probe au avut rezultat pozitiv la testul ELISA. Cele 14 probe au fost expediate la IDSA București, iar conform BA Nr 10004/08.01.2026, 13 probe din total 14, sunt pozitive la PCR.

Animalele prezente in exploatație, începând cu data recoltării probelor de sânge si până la data întocmirii prezentului plan, nu prezintă semne clinice de boală.

Conform prevederilor legale s-au aplicat următoarele măsuri:

  1. S-a efectuat catagrafia bovinelor din exploatație. Animalele prezente au fost puse sub observație clinică și restricții de mișcare conform deciziei de punere sub supraveghere nr. 18699/23.12.2025, completată cu decizia nr 8/08.01.2026, încă din faza de suspiciune de boală, fiind interzisă mișcarea animalelor din și înspre exploatație,
  2. Se efectuează investigațiile epidemiologice pentru stabilirea sursei de infectare a animalelor din exploatație.
  3. A fost întocmit raport de notificare internă a suspiciunii, precum si a confirmării de Bluetongue, documente  transmise la ANSVSA Bucuresti.
  4. Boala a fost declarată la Primăria ORLAT.

5.Interzicerea mișcării animalelor din focar cu excepția abatorizării.

6.Se va efectua curățenia mecanică a adăpostului animalelor din exploatația infectată, precum și dezinfecția acestuia;

7.Identificarea tuturor exploatațiilor de rumegătoare și efectuarea unui recensământ al animalelor domestice receptive (bovine, ovine, caprine, bubaline) existente in UAT ORLAT.

8.Monitorizarea permanentă a stării de sănătate a rumegătoarelor pe care le deține și obligativitatea anunțării oricărei modificări a stării de sănătate a animalelor, medicului veterinar de liberă practică împuternicit (contractual), ori medicului veterinar oficial, menținerea stării de igienă în adăposturi, prin curățarea și îndepărtarea gunoiului de grajd,

9.Examenul anatomopatologic detaliat al cadavrelor rezultate din tăieri de necesitate, avorturi sau decese ale rumegătoarelor. Acesta se va efectua, în urma solicitării fermierilor, de către medicul veterinar de libera practica împuternicit și/sau reprezentanții DSVSA Sibiu.

10.Actualizarea permanentă a Bazei Naționale de Date, referitoare la efectivele de animale (operarea permanentă a intrărilor și ieșirilor din efectiv).

11.Intrarea și ieșirea animalelor domestice receptive în/din exploatația infectata este interzisă până la stingerea focarului și ridicarea măsurilor de restricție, cu excepția transportului direct ( fără a trece prin altă exploatație ) către un abator situat pe teritoriul României, cu condiția ca, în ziua transportării, animalele să nu prezinte nici un semn clinic de boala Bluetongue.

12.Mișcarea rumegătoarelor din alte exploatații decât cea infectată, se poate efectua doar în condițiile în care, în ziua transportării, animalele nu prezintă nici un semn clinic de boala Bluetongue.

13.Stingerea focarului de boală Bluetongue se va efectua după examinarea clinică a întregului efectiv de animale receptive din exploatația infectata, dacă nu vor fi înregistrate semne clinice la animalele examinate, la sfârșitul perioadei de 60 de zile de la declararea bolii, aproximativ în jurul datei de 09.03.2026.

14.Pentru verificarea respectării restricțiilor de mișcare stabilite conform prezentului plan, vor fi organizate acțiuni de control în trafic.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.