
Cum a fost prima zi de încasare a impozitelor pe 2026 la Mediaș | VIDEO
Prima zi de încasare a impozitelor și taxelor locale aferente anului 2026 a fost una agitată la Mediaș. Un număr mare de persoane au venit la ghișeele Serviciului Fiscal Local, cele mai multe pentru a afla ce obligații au de plată în acest an.
Unii au venit pentru a depune declarația cu privire la numărul de persoane care locuiesc în imobil, în vederea stabilirii cuantumului taxei de salubrizare, iar alții pentru a plăti restanțe de anul trecut.
Locuitorii municipiului Mediaș și ai satului aparținător Ighișu Nou, pot beneficia și în acest an de o reducere a cuantumului impozitelor și taxelor locale. Condiția este achitarea integrală a acestora până la data de 31 martie, iar bonificația acordată este de 10%.
































































