
547 bucăți articole pirotehnice indisponibilizate în ultimele 24 ore în județul Sibiu
La data de 11 decembrie, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase au identificat asupra unui bărbat de 39 de ani, din Șelimbăr, 270 de bucăți de articole pirotehnice din categoria P1 și T1, interzise la deținere conform Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că articolele pirotehnice ar fi fost achiziționate printr-o comandă online. Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată în vederea cercetărilor.
La nivelul Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea fără drept de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.
La aceeași dată, în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita au identificat asupra unui tânăr de 25 ani, din Iacobeni, 120 de bucăți de articole pirotehnice din categoria P1, interzise la deținere conform Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată în vederea cercetărilor, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea fără drept de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.
De asemenea, la data de 11 decembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita au identificat și indisponibilizat 157 de bucăți de articole pirotehnice din categoria P1 interzise la deținere, conform Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive de la 3 minori, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, din Iacobeni.

































































