
Cioban bătut cu bâta de un bărbat de 52 ani | Acesta a suferit răni grave | Agresorul a fost reținut
În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 3 noiembrie, polițiștii sibieni au pus în aplicare mai multe mandate de percheziție domiciliară. O persoană a fost reținută.
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea procurorului de caz, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Poplaca, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt.
„Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 21 octombrie, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, un bărbat, de 52 de ani, din Poplaca, i-ar fi sustras bâta unui cioban, un localnic, de 64 de ani, și l-ar fi lovit ulterior cu aceasta, cauzându-i leziuni traumatice grave.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a presupusului agresor, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu” a declarat Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă
                































































