
Bărbat de 60 ani depistat la volan băut și fără permis
La data de 29 octombrie, în jurul orei 13:30, în localitatea Nou Săsesc, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală de către un localnic în vârstă de 60 de ani.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul era însoțit de către un alt localnic, în vârstă de 71 de ani, proprietarul mașinii, care i-ar fi încredințat autoturismul bărbatului de 60 de ani pentru a-l conduce pe drumurile publice.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințare a unui autovehicul unei persoane care nu posedă dreptul de a conduce” spune Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă































































