
„Weinfest – Ziua Vinului”, eveniment ajuns la ediția a treia la Șeica Mică
Vineri după-amiază începând cu ora 16:00 va avea loc în curtea Bisericii Evanghelice din Șeica Mică, evenimentul „Weinfest – Ziua Vinului”. Ajuns la cea de-a treia ediție, acesta este organizat de către Hanul Greweln și The Wine Corner.
„Vă invităm cu drag la cea de-a treia ediție Weinfest, o sărbătoare a vinului, tradițiilor și bucuriei de a fi împreună! Ne adunăm într-un loc cu farmec aparte – curtea Bisericii Evanghelice din localitatea Șeica Mică, pentru a celebra vinul bun, producătorii locali și atmosfera autentică a satului nostru. Vom avea parte de degustări de vin, muzică live și voie bună, gustări tradiționale, poveste, comunitate și tihnă de vară.
Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de un eveniment care reunește oameni, vinuri alese și povești frumoase” spun organizatorii evenimentului. Intrarea la „Weinfest – Ziua Vinului”, se va face pe bază de tichet de degustare, al cărui preț este de 50 lei.

































































