
Tractarea, alcoolul și pagubele | Doi bărbați beți implicați într-un eveniment rutier
La data de 31 iulie, în jurul orei 22:00, în localitatea Fofeldea, polițiștii rutieri au fost fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
„Din verificările efectuate la fața locului a rezultat faptul că, în timp ce conducea un ansamblu format din tractor agricol și remorcă, în localitatea Fofeldea, un localnic în vârstă de 48 de ani ar fi tractat un alt ansamblu, format din tractor agricol și căruță, la volanul căruia se afla un alt localnic, în vârstă de 27 de ani.
În urma tractării, a fost acroșat un autoturism parcat în afara părții carosabile, care a fost mutat pe sensul opus de mers. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a persoanelor implicate a indicat un rezultat de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 48 de ani, acesta refuzând recoltarea de probe biologice, și 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celui de 27 de ani, care a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că ansamblurile agricole implicate în eveniment sunt neînregistrate/neînmatriculate. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință” a declarat Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă































































