
Circula ziua în amiaza mare cu alcoolemie de aproape 1 la mie
La data de 30 mai, în jurul orei 12.00, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autoturism condus pe strada Grigore Ionescu de către un sibian, în vârstă de 57 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Foto: arhivă































































