
Bărbat tăiat cu sabia în zona feței | Agresorul a fugit și este căutat de polițiști
La data de 20 mai, în jurul orei 11.15, prin apel 112, un bărbat a sesizat Poliția Orașului Cisnădie în legătură cu faptul că ar fi fost tăiat cu un obiect asemănător unei săbii de către un alt bărbat.
„La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie care, din primele investigații efectuate au stabilit că, la aceeași dată, în jurul orei 11.00, pe strada Țesătorilor din orașul Cisnădie, un localnic, în vârstă de 27 de ani, l-ar fi tăiat în zona feței pe un alt localnic, cu un obiect ascuțit asemănător unei săbii, după care ar fi plecat la volanul unui autoturism.
Victima, în vârstă de 37 de ani, a fost transportată la spital conștientă. În prezent, agresorul este căutat de către polițiști. Cercetările continuă în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ACTUALIZARE:
În seara zilei de 20 ma, polițiștii sibieni au reușit depistarea presupusului agresor în municipiul Sibiu, în zona Gării CFR Sibiu. Întrucât din investigațiile efectuate au rezultat indicii cu privire la săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, respectiv săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Astfel, în baza ordonanței procurorului criminalist, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală. Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Foto: arhivă